Despre fericire s-au spus și se vor mai spune mii de lucruri.

Filosofi, poeți, psihologi, oameni de știință au încercat să o prindă în cuvinte, să o măsoare, să o explice, să o dovedească prin cercetări și experimente. Și totuși, în ciuda atâtor încercări, ea rămâne ceva simplu și viu.

Fericirea și bucuria par două fețe ale aceleiași monede — și totuși, întrebarea mea rămâne: e fericirea bucurie, ori bucuria însăși este fericire?

Fericirea, este ca un dar tăcut primit odată cu viața, și bucuria, ca mișcare vie prin care acel dar devine trăit. M-am gandit ca între ele nu e o despărțire, ci o împletire.

Fericirea se așază ca temelie, iar bucuria sunt pașii pe care îi facem peste ea.”

Sunt mai degrabă tentat să cred că fericirea nu ar trebui cautată, deoarece o purtăm în noi încă din prima clipă a vieții — o aducem în ființa noastră ca pe o lumină interioară.

Ceea ce căutăm, de fapt, pe parcursul vieții, este bucuria de a o trăi, bucuria de a o descoperi, bucuria de a o desface ca pe un dar și de a o lăsa să ne atingă.

Fericirea se naște odată cu noi. E asemenea unui izvor limpede, apărut în inima muntelui, gata să curgă înainte ca cineva să-i fi rostit numele. Un izvor care nu așteaptă chemare, ci doar curge.

O recunoști în zâmbetul liniștit al unui prunc, în pacea adâncă a dimineții, în aerul curat care te întâmpină înainte de răsărit.

Este acea stare tăcută și profundă, care există în noi fără efort, fără condiții.

Și fiindcă fericirea umblă mână de mână cu bucuria — iar bucuria este arta de a alege conștient. Acea clipă în care deschizi ochii și spui: sunt prezent în darul pe care îl port.

Poate de aceea, fericirea e ca un dar primit fără să ceri, iar bucuria e arta de a-l desface. Să te joci cu el, să-l explorezi, să-i descoperi frumusețea și să te lași atins de surpriza pe care o aduce. Fericirea rămâne darul în sine, bucuria devine actul viu de a-l trăi.

Dar poți primi un dar și să-l lași nedesfăcut, uitat pe un raft, din teamă, grabă sau neatenție.

Sau îl poți transforma într-o sursă vie, lăsându-l să curgă prin grădini întinse, hrănind tot ce atinge și oglindind cerul în fiecare undă.

Izvorul există mereu; direcția și peisajul prin care trece sunt alegerea noastră.

Faptul că nu vezi darul, ca și cum ar fi ascuns într-o țesătură groasă ce oprește nu doar forma, ci și mirosul lui cald și promisiunea culorilor, nu înseamnă că el nu există.

Poate stă sub straturi de grijă, de rutină sau de oboseală. Poate e într-un colț al zilei pe care nu l-ai privit de mult. Dar dacă nu ai curajul să-l desfaci, vina nu e în dar, ci în noi.

La fel, modul în care alegi să te bucuri de ceea ce e al tău nu vine din dar, ci din hotărârea ta de a-l primi cu adevărat.

Îmi imaginez că orice părinte, întrebat dacă e fericit că are un copil, ar răspunde fără ezitare „da”.

Dar între acel „da” și clipa în care se așază lângă copil, râde cu el, îl ascultă și își lasă inima atinsă de moment… acolo se află distanța dintre fericire și bucurie.

Fericirea constă în existența darului; bucuria este viața pe care o pui în el.

Fericirea e semința. Bucuria e floarea care se deschide doar când îi dai timp, apă și privire.

Dacă fericirea îți poate fi dată de cineva sau de viață, bucuria nu ți-o poate dărui nimeni în locul tău.

Ea crește numai în palma care o primește cu adevărat, în sufletul care își găsește răgaz să o simtă.

Deci:

---

• Fericirea o primești, iar bucuria o alegi clipă de clipă.
• Fericirea e dată. Bucuria e făcută, cu mâinile și inima ta.
• Între fericire și bucurie stă curajul de a fi prezent și de a nu trece pe lângă tine însuți.
• Fericirea e izvorul. Bucuria e apa care îi poartă cântecul spre locuri pe care doar tu i le alegi.

---

Izvorului și drumului apei:
„Fericirea este izvorul cu care venim pe lume. Bucuria este drumul apei — și depinde de noi dacă îl lăsăm să curgă printr-un pârâiaș murdar și stingher sau prin grădini fertile și vii, unde fiecare undă hrănește, luminează și creează viață.

Izvorul există mereu; frumusețea drumului este alegerea noastră.”

---

Fericirea nu e un punct de sosire… sau este, poate, doar începutul unei alte călătorii?

Ce-ai descoperi dacă ai privi-o nu ca pe o destinație, ci ca pe o lumină ce îți arată drumuri încă neumblate, o lumină care te însoțește din clipa în care ai deschis ochii în acestă lume.

Bucuria e felul în care alegi să mergi în acea lumină — cu pași grăbiți și privirea rătăcită, sau încet, atent, cu sufletul deschis spre fiecare răsărit și fiecare adiere.

Izvorul e acolo.

Tu alegi câtă apă bei, cum o împărtășești și ce drum îi dai să curgă mai departe.

Iată mai jos câteva gânduri frumoase despre fericire:

Eu sunt de părere cu Hugo, tu poți să mai alegi din care mi s-au părut mie cele mai frumoase:

Mahatma Gandhi
„Fericirea este atunci când ceea ce gândești, ceea ce spui și ceea ce faci sunt în armonie.”

Dalai Lama
„Fericirea nu este ceva gata făcut. Ea vine din propriile tale fapte.”

Aristotel
„Fericirea depinde de noi înșine.”

Albert Schweitzer
„Fericirea este singurul lucru care se dublează atunci când o împarți.”

ori poți să-l scrii pe care îl preferi tu cel mai mult mai jos in comentarii.