Cicero spunea că, dacă vrei ca casa Ta să fie cea mai înaltă, ai două opțiuni:
fie o construiești să fie cea mai sus decât celelalte,
fie alegi să le dărâmi pe cele din jur, ca să pară a ta cea mai mare.
O reflecție profundă despre concurență, iubire și cum alegem să ne ridicăm – pe temelia noastră sau pe ruinele altora.
Construiește-ți propria casă sau dărâmă pe celelalte?
O reflecție despre concurență, putere și alegeri, dar și despre iubire, prietenie și sprijinul care lipsește
Cicero, cu tăria simplității romane, a spus-o pe scurt:
„Vrei să ai cea mai înaltă casă? Ai două opțiuni: ori o ridici pe a Ta mai sus, ori le dărâmi pe cele din jur.”
Și, de atunci încoace, lumea n-a făcut decât să se învârtă în jurul acestor două alegeri. Le vedem în afaceri, în politică, în școli, pe rețelele sociale și, da, chiar în iubire.
Concurența e adesea mascată în cuvântul „motivație”.
Ni se spune că ne stimulează să fim mai buni. Că ne scoate din amorțire.
Dar ce nu se spune este că acea motivație poate fi ca o flacără nestăpânită.
Dacă nu o folosești să-ți încălzești casa, s-ar putea să-i dai foc vecinului.
Adevărata alegere nu este între a concura sau a renunța. Ci între a construi din iubire sau a construi din frică.
Pentru că frica de a fi mai prejos este cea care-i face pe oameni să se pună piedică unii altora.
- Să ponegrească.
- Să fure idei.
- Să blocheze șanse.
- Să ridice ziduri în loc de punți.
Și cel mai tragic: să iubească cu condiții.
Aceeași alegere apare în iubire.
Când vezi pe cineva fericit, poți spune: „Ce frumos, mă inspiră și pe mine”. Sau poți spune „Ce noroc a avut, nu merita”.
Poți iubi pe cineva așa cum e sau poți încerca să-l dărâmi până devine mai mic decât tine.
Poți construi alături sau poți săpa dedesubt.
Suntem tentați să credem că doar în economie funcționează „piața liberă”.
Dar adevărul e că și valorile trăiesc într-un fel de piață:
– În loc să ne susținem unii pe alții în cauza binelui, ne sabotăm.
– În loc să ne ridicăm împreună, ne tragem unii pe alții în jos.
– Și cel mai greu de privit: în loc să ne bucurăm că altul a reușit, îi căutăm nod în papură… de parcă succesul lui ne-a luat ceva din noi.
Aceasta nu este doar o problemă de concurență.
E o problemă de viziune interioară:
– Vrei să te ridici, dar în ce fel?
– Vrei să ajungi departe, dar cu cine alături?
– Vrei să fii mare, dar cu ce preț?
Gândul de buzunar:
Mai bine o casă mică ridicată cu iubire, decât un palat clădit pe ruinele altora.
Cei care construiesc și cei care distrug
Există oameni care, tăcuți, zi după zi, pun câte o cărămidă.
Nu-i vezi la știri. Nu strigă pe rețele. Nu-și expun viața ca să câștige aplauze.
Dar când ajungi lângă ei, simți ceva: o căldură, o siguranță, o liniște care vine din faptul că au muncit în tăcere.
Și că ceea ce au nu e luat, ci clădit.
Pe de altă parte, sunt cei care nu pot suporta să vadă cum altcineva se ridică.
Pentru că, în loc să vadă în reușita altuia o lumină, ei văd o umbră care cade peste propria stare.
Și atunci aleg să lovească.
- Nu cu pumnii, ci cu bârfă.
- Nu cu sabia, ci cu insinuarea.
- Nu cu forța, ci cu manipularea.
Asta se întâmplă și în relații, nu doar în afaceri.
Unii nu știu să iubească fără să dărâme ce e în celălalt.
Vor ca partenerul să se încline, să se micșoreze, să le reflecte măreția.
Dar iubirea nu e oglindă, ci scară.
Nu te uiți în celălalt ca să-ți vezi chipul, ci te sprijini de el ca să urci împreună.
Ce alegem: piatră de temelie sau piatră de poticnire?
Fiecare om întâlnit e o alegere:
– Îl poți ridica sau îl poți coborî.
– Îl poți încuraja sau îl poți frânge.
– Îi poți fi temelie sau povară.
Chiar dacă lumea ne învață că „numai cel mai tare rămâne în picioare”. Viața adevărată are altă regulă:
Cel care știe să țină în picioare și pe altul este cu adevărat puternic.
Întrebări care rămân în tine
– De câte ori ai ales să construiești în tăcere, când puteai să demolezi cu un singur cuvânt?
– Cât de mare e dorința ta de a reuși, și cât din ea vine din iubire și cât din frică?
– Când te uiți la cineva care urcă, ce simți prima dată: admirație sau invidie?
Ecoul tăcut
Poate că lumea ar fi altfel dacă în loc să ne întrebăm „Cum pot ieși în față?”,
ne-am întreba mai des „Pe cine pot ridica astăzi?”
Și poate că în loc să ne comparăm casele, ne-am așeza pe prispa uneia singure, împărțind aceeași masă: cu pâine, cu zâmbet, cu încredere.
Pentru că unele case se înalță doar când inimile celor dinăuntru știu să se plece una spre alta.
Și dacă gândul acesta a mișcat ceva în tine, poate că și următoarele pagini vor aprinde alte felinare pe drumul tău.
2. Analiza deciziilor cand sapi adânc și când să fii superficial
Stăpânește Cuvântul – Valori, sens și dezvoltare personală 
Leave a reply to Magda Magdi Cancel reply