Deseori, când stau de vorbă cu persoanele — și mai ales când se ajunge la subiectul făcutului, nu doar vorbitului — mă opresc o clipă și ascult. Și aud ceva ce se repetă, ca o frază pusă pe bandă:
„Eu nu mă pricep.”
„Eu nu-s făcut pentru asta.” Și mai des „Nu pot…”

La început, credeam că e doar modestie. Sau poate că e o frică bine camuflată.
Dar cu cât am auzit mai des acest „nu pot”, cu atât mai tare m-a prins întrebarea:
Oare ce se ascunde, cu adevărat, în spatele acestui „nu pot”?

Trăim într-o lume în care poți face aproape orice.
Dar tocmai pentru că „poți totul”… mulți nu mai fac nimic.
Pentru că, între teorie și realitate, există o prăpastie: acțiunea.

Și aici apare o expresie aparent nevinovată, dar periculoasă:
„Nu pot.”

O spunem mai des decât credem. Cu glas tare sau în gând.
Uneori o spunem din frică, alteori din comoditate. Dar în cele mai multe cazuri…
… o spunem ca să nu mai fim nevoiți să facem nimic.

---

„Nu pot” e o închisoare călduroasă

Când spui „nu pot”, nu-ți mai cere nimeni socoteală, nici măcar propria conștiință.

„Nu pot slăbi.”
„Nu pot să-mi schimb meseria.”
„Nu pot să iert.”
„Nu pot să ies din relația asta.”
„Nu pot să învăț ceva nou.”
„Nu pot să vorbesc în public.”
„Nu pot să trăiesc altfel.”
„Nu pot…” – și viața trece.

Dar ce face de fapt această “nu pot”?
Îți dă scutire de efort. Te exonerează de implicare. Te adoarme.

E ca și cum ai spune: „Nu e vina mea. Nu ține de mine.”
Iar subconștientul îți mulțumește.
Pentru că „nu pot” = nu trebuie să acționez.

---

„Pot” nu e o laudă. E o chemare la muncă.

Un strop de umor cu tâlc, înainte de muncă:

– Nu pot să alerg 5 kilometri! – Serios? Dar când a venit câinele după tine, ce-ai făcut? – Am alergat 6!

– Ce faci, mă, de atâta vreme la birou? – Aleg între o ciocolată și un măr. – Atât? – Da, dar azi aleg ciocolata a 30-a zi la rând.

Aceste „nu pot”-uri simpatice ne fac să râdem, dar și să ne vedem pe noi în oglindă. Și tocmai pentru că pare o glumă, ne atinge mai adânc.

În schimb, când spui „pot”, se schimbă totul.

Spui:
„Pot să învăț.”
„Pot să plec.”
„Pot să mă ridic.”
„Pot să fac ceva diferit.”
„Pot să schimb lucrurile.”

Și, colac peste pupăză, de cum am rostit «pot», s-au îngrămădit după el și întrebările:

Când începi?
Cu ce resurse?
Ce dai la schimb?
Pe cine rogi?
Câte ore dedici?
Cât ești dispus să pierzi… ca să câștigi altceva?

„Pot” de odată te pune pe gânduri. Nu e un gest de aroganță, ci o declarație de asumare.

---

Hai să vedem concret ce se întâmplă dacă vrei să înveți engleză

Toți spun: „Mi-ar prinde bine să știu engleză.”
Dar între „mi-ar prinde bine” și „mă apuc azi”, distanța e uriașă.

Ce se întâmplă dacă spui – „Nu pot”
Spui că nu ai timp. Că ai trecut de o anumită vârstă.
Că mintea ta nu mai prinde așa ușor.
Că e prea scump. Că n-ai talent.
Acțiuni: 0.
Rezultat: 0.
Și doar o iluzie liniștitoare că ai o scuză bună.

Dar dacă spui  – „Pot”
Spui că vrei și poți.
Dar apoi urmează un șir de acțiuni, de trebuie să:

• cauți o aplicație sau un profesor – 1 oră
• planifici 20 minute pe zi – 6 luni
• înveți alfabetul fonetic, regulile de bază – 10 ore
• repeți – 20 ore
• te expui la conversații reale – 24 ore
• te simți frustrat, dar revii – 10 ore
• te bucuri de primul dialog reușit – 5 minute… care merită toate cele 100 de ore de efort.

Și toate astea pentru ceva „mediu”. Nu pentru a deveni fluent.
Deci da – „pot” înseamnă drum lung.

Și dacă mai spui încă la 3-5 lucruri “Pot”, apar dureri de cap și mai mari. Este nevoie de alegeri clare. Asumarea reală este esențială.

---

Cuvintele tale îți decid viața. În fiecare zi.

Alege o zonă din viața ta unde spui „nu pot”.
Acum întreabă-te sincer:

E vorba de o limitare reală… sau de o evitare camuflată?
Pentru că, vezi tu, adevărul e crud și simplu:

„Nu pot” înseamnă adesea: „Nu vreau să plătesc prețul schimbării.”
Nu vreau să mă obosesc.
Nu vreau să fiu stângaci.
Nu vreau să renunț la confort.
Nu vreau să recunosc că aș putea, dar n-am făcut.

---

Întoarcerea la tine

Răspunde sincer la aceste întrebări, folosind cuvântul „Pot”:

1. Gândește-te la o situație în care spui des: „nu pot”.
2. Scrie toate motivele pentru care crezi că nu poți.
3. Scrie apoi ce acțiuni ar fi necesare dacă ai spune: „pot”.
4. Compară.

Vei descoperi un paradox:
Nu-i așa că e mai greu să spui “Pot”?

De cele mai multe ori, e mai greu să trăiești cu „nu pot” decât cu efortul real de a încerca.

Pentru că „nu pot” te macină în tăcere. Îți șoptește că nu ești destul.

„Pot” obosește corpul, dar îți hrănește stima de sine. Îți dă direcție.

---

„Nu pot” e o rotiță care se oprește.
„Pot” e o rotiță care pornește tot mecanismul.