Cu mult înainte să ne aducă vara căldura ei, gândurile pătrund adesea prin colbul amintirilor. Astăzi, privind rafturile cu vin intr-o vitrină, fără să-mi dau seama cum, mi-a venit în minte imaginea viței de vie, legănată ușor de vânt.

E o priveliște care are ceva magic în ea. Este o combinație de fragilitate și forță. Totodată, este o tăcere blândă și plină de înțelepciune.

Vița de vie vorbește cu vântul. Nu se împotrivește, nu luptă.

Se lasă dusă, își unduiește ramurile sub greutatea curenților, fără să-și piardă din grația ei.

Natura, în măreția sa, a modelat totul cu o intuiție extraordinară.

Plopul, salcia, să nu mai spun de mlădițele de lozie. – fiecare a primit darul flexibilității. Totuși, vița de vie are un fel unic de a șopti farmecul ei despre răbdare, adaptabilitate și mai ales despre flexibilitate.

Se prinde de pământ cu acea forță tăcută a rădăcinilor ei, iar acestea caută neîncetat resurse ascunse. Chiar și într-un sol sărac, vița nu renunță. Rădăcinile ei sapă adânc, explorând până la ultima fărâmă de hrană și apă, refuzând să se supună secetei.

Știe că flexibilitatea nu înseamnă doar să te legeni în vânt. Înseamnă să rămâi pe poziții atunci când totul pare pierdut.

Pentru ca energia să fie distribuită cu tâlc, vița de vie acceptă mâna fermă a gospodarului. Toți lăstarii care cresc prea lacomi sunt îndepărtați cu răbdare. Ea nu se poate certa cu ei, nu protestează și nici nu se împotrivește. E sigură că această disciplină o ajută să înflorească, să-și concentreze forțele acolo unde e nevoie.

E o lecție subtilă, dar valoroasă. Și noi avem tendința de a ne risipi în prea multe direcții. Planuri, vise și griji adesea ne fură atenția de la ceea ce contează cu adevărat.

Poate că ar trebui, din când în când, să tăiem lăstarii inutili din calea noastră.

Când vara sosește cu zile toride, vița de vie ne arată ce înseamnă să fii pregătit. Nu se lasă surprinsă de schimbările vremii.

Gospodarul grijuliu știe că trebuie să stropească vița la timp. De asemenea, el știe că trebuie să o protejeze de dăunători pentru a păstra strugurii frumoși.

E o dovadă că, pentru a fi flexibil, trebuie să te pregătești înainte ca problemele să apară.

Prevenția nu este un semn de slăbiciune, ci de putere.

Și, în cele din urmă, vița ne învață răbdarea.

Strugurii nu apar peste noapte, iar vița de vie nu se grăbește.

Tot ce face, face în propriul ritm, respectând ciclurile naturii, mulțumindu-se să aștepte.

Își întinde ramurile spre soare în timp ce așteaptă roada. Se lasă mângâiată de vânt. Îmbrățișează ploaia ca pe o binecuvântare. 

 În tihna așteptării, găsește bucuria călătoriei.

Este o tăcere plină de înțelepciune, o promisiune că rezultatele vor veni la timpul lor.

Și când acea toamnă aurie ajunge cu struguri copți și dulci, răsplata pare cu atât mai bogată.

Vița de vie îmi rămâne un exemplu liniștit, dar puternic.

Ea nu-ți spune direct cum să trăiești, dar dacă o privești cu atenție, îți arată.

Ne arată cum să fim flexibili.

Ne arată cum să săpăm mai adânc atunci când visăm să prindem rădăcini.

Ne arată cum să renunțăm la ce ne tulbură creșterea și, mai ales, cum să avem răbdare.

Pentru că în flexibilitatea pentru răbdare se ascunde răsplata.